Ziua Universală a iei la Liceul Tehnologic “Ovid Caledoniu”

Ziua Universală a iei la Liceul Tehnologic “Ovid Caledoniu”

Începând cu anul 2013 se sărbătorește Ziua Universală a iei.

Astăzi, 24 iunie, această sărbătoare s-a suprapus cu finalul anului școlar. Cadrele didactice ale liceului nostru au răspuns cu plăcere invitației de a participa la festivitatea de premiere și la ședința Consiliului profesoral purtând ia, simbol al specificului nostru național. Ambele activități au fost încărcate de emoție.

Fiecare participant a primit buchețele simbolice cu grâu, flori de sânziene și lavandă și colăcei împletiți, ca semn al recunoștinței pentru munca depusă de-a lungul anului școlar

Mesajul activității a fost acela că frumosul este foarte aproape de noi, în lucruri simple, numai să vrem să îl vedem. Bucuria unui “mulțumesc” din partea elevilor, un zâmbet al colegilor,pot face ziua mai senină! Astfel de gesturi sunt necesare pentru a găsi motivația implicării cu drag, cu pasiune în această profesie atât de solicitantă, dar care te face să simți că trăiești fiecare clipă!

Le urăm tuturor elevilor o vacanță plăcută, cu activități interesante să avem ce povesti în septembrie!

Elena Huian profesor la Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu”

Scroll Up