Un fost secretar al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat Galați reacționează la protocolul cu PSD

Un fost secretar al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat Galați reacționează la protocolul cu PSD

După cum știți, PNȚCD-ul condus de Aurelian Pavelescu, ce a mai rămas din el, împreună cu Partidul Ecologist Român au încheiat un protocol de colaborare cu PSD pentru alegerile europarlamentare.

Desigur, Corneliu Coposu se întoarce în mormânt pentru faptul că PNȚCD susține comuniștii din PSD! Au uitat toate valorile, tranzacționându-le printr-un protocol.

Am primit o reacție, opinie personală, din partea unui fost țărănist, vizibil deranjat de această alianță contra naturii, care dovedește că nu a mai rămas nimic din valorile în care membrii acestui partid au crezut, luptat și suferit:

Ca fost secretar al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat Galati, îmi exprim profunda dezamăgire față de umilirea PNȚCD care susține acum PSD și a ajuns precum Samson care învârtea la râșniță în temnița filistenilor.
       Este inacceptabilă atitudinea actualei conduceri a PNȚCD care a abandonat lupta cu mafia criptocomunistă securistoidă instalată la conducerea României prin FSN si partidele care s-au desprins din FSN.
       Este pătată memoria artizanilor Marii Uniri de la 1918 și a atâtor fruntași țărăniși prigoniți de comuniști dintre care unii au murit în închisori.
       Este afectată aspirația euro-atlantică a românilor care la 30 de ani de la alungarea lui Ceaușescu încă așteaptă să fie conduși de politicienii cu frică de Dumnezeu, cu dragoste de aproapele lor, în respectul Legii și al bunului simț și în favoarea cetățenilor ale căror drepturi să fie garantate.

Cu respect,
Mihai Popa

De asemenea, Fundatia Corneliu Coposu a reacționat la scurt timp de la comunicarea protocolului:

Am luat act cu stupoare şi cu indignare de declaraţiile conform cărora PNŢCD, partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu – pentru a aminti doar patru nume din lunga listă de politicieni excepţionali care au înfundat puşcăriile comuniste – ar fi semnat un protocol de colaborare cu PSD.
PSD este pentru noi, şi a fost tot timpul, continuatorul ideologic al PCR, chiar dacă a fost silit de istorie să se manifeste într-un sistem democratic, și în orice caz continuatorul FSN, partidul-stat care a ajuns în 1990 la conducerea României printr-o cascadă de manipulări, îndreptate inclusiv și în special împotriva PNȚCD și a liderului său, Corneliu Coposu, despre care votanții FSN au fost convinși că mânca icre negre cu polonicul la Paris în anii în care, în realitate, se afla în închisoare pentru delictul de opinie, apoi în domiciliu forţat în pustietatea Bărăganului, apoi urmărit de Securitate pas cu pas, fără a ieşi vreodată din ţară înainte de 1990.
Niciodată mai mult ca în acest moment n-a fost mai valabilă o tristă vorbă românească: azi, Seniorul politicii românești, adversarul deschis al FSN-FDSN-PDSR-PSD, se răsucește în mormânt!
Indiferent cum a reușit un impostor să pună mâna pe conducerea formală a partidului, el nu reprezintă spiritul creștin-democrat, nu-i reprezintă pe național-țărăniștii din istorie și de azi și, nu în ultimul rând, nu reprezintă familia Coposu. 
Așa-zisul protocol anunțat azi este lovit de nulitate în fața istoriei, care nu va reține numele celui care l-a semnat nici măcar la capitolul Curiozități.
București – 28 martie 2019
Rodica COPOSU – Președinte
Ion-Andrei Gherasim – Președinte executiv
Flavia Bălescu-Coposu – Vicepreședinte
Mihaela Dobrescu – Membru Consiliu Director
Mircea Popa Zlatna – Membru Consiliu Director
Mișu Barcan – Membru Consiliu Director
Tudor Dunca – Membru
Costin Borc – Membru
Tudor Călin Zarojanu -Membru
Alexandru Popescu – Membru
Teodora Popa – Membru
Mirela Ștefan – Membru
Eduard Roman – Membru
Marius Andrei – Membru
Octavian Mihăescu – Membru
Rodica Popescu – Membru
George Popescu – Membru

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll Up