Studiu de caz: Festivalul Insula – Primarul pesedist al Tecuciului continuă batjocura la adresa tecucenilor

Primarul pesedist al Tecuciului continuă batjocura la adresa tecucenilor, în cel mai josnic mod. Studiu de caz: Festivalul Insula – Comunicat de Presă

Unul dintre cele mai importante evenimente muzicale anuale din regiunea de sud a Moldovei, un autentic brand local, Festivalul Insula, organizat de Asociația Tinerilor Tecuceni, a ajuns bătaia de joc a primarului PSD al municipiului Tecuci, Constantin Hurdubae.

O experiență unică și impresionantă, având deja la activ două ediții, Festivalul Insula reprezintă o încântare pentru tinerii tecuceni, acesta desfășurându-se, în fiecare an, în locații din centrul municipiului Tecuci, cu acces facil la utilități, produse și servicii.

Din păcate pentru locuitorii orașului, primarul, fără nicio explicație, a hotărât că, anul acesta, festivalul să se desfășoare în afara Tecuciului, pe stadionul din comuna Drăgănești, oamenii fiind astfel nevoiți să plece din oraș, pentru a participa la un eveniment dedicat lor.

„Primarul Hurdubae îi izgonește pe tineri din oraș, sfidând, de altfel, întreaga comunitate tecuceană. Este de notorietate faptul că, încă de la preluarea mandatului, toate măsurile lui Hurdubae s-au îndreptat împotriva tecucenilor și au avut drept scop doar favorizarea clientelei sale de partid, dar această dispoziție a încălcat orice limită a bunului simţ! Cum este posibil să îi trimiți, în cel mai sfidător mod, în afara orașului, pentru a participa la un concert dedicat Tecuciului? Este strigător la cer! Nu este de ajuns că în Tecuci nu există perspective de niciun fel și că trebuie să plece în altă parte ca să își facă un viitor?! Le sabotăm și puținele oaze de petrecere a timpului liber?!” a declarat preşedintele organizaţiei de tineret a PNL Galaţi, Sorin – Adrian Pîrvu.

Prin măsura luată, administrația Hurdubae denotă o atitudine dispreţuitoare față de tecuceni și că nu îi pasă deloc de cei care l-au ales, ci doar de propriile interese.

„Cer public primarului Constantin Hurdubae să explice motivele care au stat la baza acestei decizii luate pe genunchi, în defavoarea tecucenilor”, a mai menţionat preşedintele TNL Galaţi, Sorin – Adrian Pîrvu.

Biroul de presă al PNL Galaţi

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll Up