Peste 1000 de liceeni din Tecuci vor voluntaria pentru oraș

Peste 1000 de liceeni din Tecuci vor voluntaria pentru oraș

Asociatia Semper Musica-Comunicat de presa – 26 Octombrie 2015:

Tecuci, 26 octombrie 2015: Asociația Semper Musica – singura organizație din România finanțată de Fundația MTV Staying Alive și MAC AIDS Fund din America, a organizat, în perioada 21.09.2015-16.10.2015, o serie de 5 târguri de voluntariat, în toate liceele din Tecuci, ocazie cu care liceenii s-au putut înscrie la oportunitatea de voluntariat preferată și astfel, au avut posibilitatea să se implice activ în viața orașului în care trăiesc. 

În cadrul celor 5 târguri organizate au fost prezentate 65 de oportunități de voluntariat din domenii precum mediu, comunitate, educație, copii&vârstnici sau prevenire HIV în rândul tinerilor, liceenii având oportunitatea să participe și la 25 workshop-uri tematice organizate în cadrul fiecărui târg – problematica romilor, efectele discriminării asupra grupurilor vulnerabile, implicarea comunitară, mediu și discursul instigator la ură – 15 dintre acestea fiind susținute de experți care activează în organizații nonguvernamentale importante din București sau Galați precum Agenția Împreună, Fundația Tineri pentru Tineri sau Fundația Comunitară Galați. Peste 1000 de liceeni și-au exprimat dorința și disponibilitatea de a voluntaria pentru diferite cauze, fie pentru ajutorarea vârstnicilor în dificultate prin organizarea de colecte de alimente, a copiilor cu nevoi speciale prin acțiuni de socializare sau joc, a copiilor ale căror familii întâmpină probleme financiare prin organizarea unei colecte de rechizite și ghiozdane, fie că a fost vorba despre un stagiu de voluntariat la Biblioteca Municipală, DGASPC sau diferite grădinițe și școli gimnaziale. Tinerii s-au mai înscris și pentru acțiuni de ecologizare în diferite zone problematice ale Tecuciului, organizarea de campanii anti-alcool sau anti-fumat în cadrul liceelor lor, de târguri gratuite de haine pentru cei în dificultate, un marș al bicicliștilor sau chiar să îi ajute pe cei mici să traverseze strada în intersecțiile nesemnalizate sau periculoase, printr-un scurt stagiu – Voluntar la STOP!. 

Trofin Veronica, directorul Liceului Tehnologic Ovid Caledoniu”, menționează: “Activităţile de voluntariat implică o formă de învăţare socială chiar dacă aceasta nu este conştientizată de multe ori. Cei care se implică în activităţi de voluntariat fac acest lucru cu conştiinţa clară a valorii pe care această activitate o are pentru ei, ca persoane, în absenţa oricărui câştig financiar. Cei care sprijină implicarea în activităţi de voluntariat  fac acest lucru cu conştiinţa clară a valorii pe care voluntariatul o aduce beneficiarilor sau comunităţii lor. Tinerii implicaţi în activităţile de voluntariat  au numeroase beneficii, dezvoltându-şi încrederea în sine şi a părerii despre sine, metodă bună de a- şi dezvolta abilităţile pe care le pot pune în practică cum ar fi: solidaritatea, toleranţa, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială. Voluntariatul transformă tinerii în persoane conştiente de mult mai multe aspecte ale lumii din jurul lor, pe care în mod curent nu le-ar fi văzut.

Elevii Liceului Tehnologic „ Ovid Caledoniu ” au intrat în contact cu oportunităţile de voluntariat în domenii precum mediu, comunitate, copii şi vârstnici, educaţie sau prevenire HIV, în  cadrul programului derulat de Asociaţia Semper Musica în unitatea noastră şcolară, manifestând un interes deosebit şi deschidere pentru acest tip de activităţi. Am convingerea că acţiunile de voluntariat îi vor determina pe tineri să fie mai responsabili, toleranţi, prietenoşi şi cooperanţi cu cei din jur.”

Monica Tîrziman, cadru didactic în cadrul Liceului Tehnologic ”Elena Caragiani” și membru fondator al Filialei Tecuci a Asociației Semper Musica, în calitate de organizator al unuia dintre târguri, menționează: “Această acțiune a reprezentat un imbold spre interacțiune, mișcare și dinamism. Am conștientizat că pot evada dintr-o cochilie și pot cunoaște provocările societății. Târgul de voluntariat desfășurat în instituția noastră a deschis minți, suflete și a născut speranța unei comunități locale caracterizată de altruism, umanitate și zămbet, mult zâmbet.”

Proiectul “Voluntar de TECUCI!” este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Acesta se va desfășura în perioada mai 2015 – aprilie 2016, în Tecuci. Finanțarea totală a proiectului este de 38.908,10 euro, din care 35.000 euro din partea Fondului ONG. 

Despre Semper Musica

Asociația Semper Musica este singura organizație din România finanțată de Fundația MTV Staying Alive și MAC AIDS Fund din America, fiind o organizație activă în domeniul educației pentru sănătate adresată tinerilor, reducerii nivelului de discriminare al tinerilor care fac parte din diverse grupuri vulnerabile, promovării unei alimentații sănătoase și dezvoltării de proiecte comunitare în vederea implicării tinerilor și adulților în rezolvarea problemelor comunităților din care fac parte.

 

Pentru informații suplimentare legate de proiect, vă rugăm să ne contactați la e-mail: ianus.madalinn@gmail.com sau telefon: 0720 923 654.
Persoană de contact: Mădălin IANUȘ, Coordonator PR&Evenimente, Asociația Semper Musica.

Scroll Up