La mulți ani tecuceni, oriunde v-ați afla!

La mulți ani dragi tecuceni, oriunde v-ați afla!

Anul 2019 să ne aducă tuturor mai mult curaj și forța de a striga DESTUL!
Anul ce va să vină să ne facă mai uniți împotriva celor ce au capturat Tecuciul pe persoană fizică, sau grupuri de interese, să nu mai acceptăm minciuna și incompetența.

Fie ca 2019 să devenim mai înțelepți, să renunțăm la orgoliile mărunte și să privim lucrurile în ansamblu, pentru tecuceni.
În Anul Nou avem șansa de a demonstra că si noi suntem tecuceni, participând activ la deciziile ce se iau și se vor încerca a fi luate de a fi luate de actuala administrație incompetentă, dar arogantă, învățată să ia, fără să dea nimic în schimb. Putem construi de acum schimbarea ce se va produce peste un an și jumătate!

Am ajuns aici din cauza slabei implicari a tuturor, lasandu-i să facă din Tecuci un tărâm al abuzurilor, al concursurilor cu rezultate dinainte stabilite, al proiectelor pe hârtie, dar pe bani mulți, direcționate către firmele apropiate politic. Este momentul să nu mai existe conflicte cu teme false între cei ce gandesc la fel, să ne concentrăm împreună pentru a face din municipiul nostru un loc pe care ni-l dorim, dar să nu mai așteptăm de la alții!

La mulți ani tecuceni, oriunde v-ați afla!

Buchir Daniel pentru tecuceni.ro

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll Up