Întâlnire emoționantă cu scriitoarea Ileana Toma la Școala Gimnazială „Sfântul Stelian” din Umbrărești

În data de 29 ianuarie, elevii Școlii Gimnaziale „Sfântul Stelian” din Umbrărești a avut parte de un moment special, întâlnirea cu scriitoarea Ileana Toma.

Scriitoarea Ioana Toma, scurtă biografie

Ileana Toma s-a născut la 14 septembrie 1935 în satul Prajila, judeţul Soroca, din  România Mare. A plecat din Basarabia împreună cu familia. Mama, Maria Bârcă, născută Dimitriu, a fost funcţionară, şi tatăl, Alexie Bârcă, a fost preot. A absolvit în 1957 Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti, iar până în 1991 a fost cercetător şi şef de colectiv la Observatorul Astronomic din Bucureşti. În această perioadă a publicat numeroase lucrări de astronomie, unele de popularizare. În 1972 i s-a acordat Premiul „Gh. Lazăr“ al Academiei Române pentru „Catalog de stele slabe“. În literatură a debutat cu povestirea „La ceasul judecăţii“ în „Dreptatea“ (1990). Proză scurtă îi apare în suplimentul „Alfa şi Omega“ al „Cotidianului” (1996-1997), în „Zig-zag” etc. Prima carte publicată de Ileana Toma a fost romanul „Singurătatea lui Vlad Ţepeş“, apărut în 1995. A scris un roman închinat Sfântului Vasile cel Mare, „Marele Capadocian“ (2012). Un alt roman excepţional de reconstituire istorică este „Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor“, despre viaţa şi martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu şi ale fiilor săi, apărut în a patra ediţie la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei (2014).
Am trăit momente emoționante, intrând în atmosfera vremurilor trecute, am aflat lucruri noi, scriitoarea Ileana Toma fiind martora a numeroase evenimente din acea perioadă, multe neplăcute, dar trăite cu demnitate, speranță și credință.
Vă rog să vă faceți timp să vizionați cât mai mult din înregistrările de mai jos, acestea fiind documente despre vremurile de demult, pentru timpurile ce vor veni. A fost o întâlnire pentru suflet, fiind un exemplu de modestie demn de urmat. Am văzut în scriitoarea Ileana Toma românul adevărat, cu valorile, necazurile și micile sale bucurii.
Fotografii surprinse de la acest eveniment (click pentru mai multe).
Întâlnire emoționantă cu scriitoarea Ileana Toma la Școala Gimnazială „Sfântul Stelian” din Umbrărești
Partea 1
Elevii au pregatit un scurt moment artistic dedicat scriitoarei Ileana Toma
Partea a 2-a
Scriitoarea Ileana Toma a daruit carti
Scroll Up