Gala Voluntarului Tecucean își desemnează duminica aceasta câștigătorii

COMUNICAT DE PRESĂ

Gala Voluntarului Tecucean își desemnează duminica aceasta câștigătorii

Tecuci, 24 martie 2016: Asociația Semper Musica – singura organizație din România finanțată de Fundația MTV Staying Alive și MAC AIDS Fund din America, anunță organizarea Galei Voluntarului Tecucean, un eveniment unic în Tecuci ce va avea loc duminica aceasta, 27 martie, începând cu ora 18:30, la Sala Ion Petrovici, o ocazie prin care se recunoaște public contribuția pe care liceenii tecuceni au adus-o orașului, prin implicarea în zeci de activități de voluntariat.

Evenimentul din 27 martie este organizat ca urmare a desfășurării stagiilor de voluntariat din cadrul proiectului Voluntar de TECUCI! și își propune să ofere 20 de premii simbolice pentru 20 de liceeni tecuceni, cei mai activi voluntari ai Asociației Semper Musica, dar și premiul – VOLUNTARUL ANULUI – pentru un licean-exemplu atât pentru colegii săi de generație, cât și pentru întreaga comunitate. Câștigătorii Galei au fost desemnați, în urma unui proces de jurizare, de către membrii juriului, aleși pentru acest eveniment: Gerhardt Daniel Țuchel, Primar al Municipiului Tecuci, Ioana Șontica, reprezentant Lem’s Tecuci, Laurian Apetrei, director sucursala Tecuci a Unicredit Bank, Costache Catană, reprezentant al Poliției Minicipale Tecuci, Mihai Ciprian, director magazin Penny Market, Laurențiu Capmare, director adjunct Contec Foods și Gabriela Deleanu, bloggeriță din Tecuci. Cele 21 de premii vor fi acordate de către personalități marcante ale comunității tecucene și nu numai, iar evenimentul va include un scurt recital, în deschidere, al trupei tecucene ATRIVM, dar și un moment oferit de către PAULA SELING.

Bogdan Istrate, coordonator al proiectului Voluntar de TECUCI!, menționează:

“Gala este un moment prin care spunem – Mulțumesc!, un mare mulțumesc tuturor celor 300 de voluntari care s-au implicat în activitățile noastre de voluntariat și astfel, în viața orașului. În același timp, este un moment prin care adunăm comunitatea tecuceană pentru a-i povesti despre această importantă resursă pentru schimbare reprezentată de tineri și pentru a celebra împreună frumoasele rezultate ale liceenilor. Suntem bucuroși, de asemenea, de răspunsul pozitiv primit din partea autorităților publice și companiilor locale, dar mai ales de prezența acestora la Gală și în viața Filialei Tecuci a Asociației Semper Musica. Așadar, Gala de anul acesta înseamnă 300 de liceeni care au voluntariat pentru oraș, peste 1300 de ore voluntariate de aceștia, un juriu important, prezența Primarului Municipiului Tecuci, domnul Gerhardt Daniel Țuchel, la eveniment, dar și a altor personalități importante, ATRIVM și Paula Seling, și multe alte surprize. ”

Gala Voluntarului Tecucean din 27 martie este un eveniment privat, adresat liceenilor, voluntari ai Asociației Semper Musica, cadrelor didactice cu care organizația a lucrat, dar și celor mai importante companii și instituții publice din Tecuci sau invitaților aleși pentru eveniment.
Intrarea la eveniment se va face DOAR pe baza invitației emisă de către organizator.

Proiectul “Voluntar de TECUCI!” este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Acesta se va desfășura în perioada mai 2015 – aprilie 2016, în Tecuci. Finanțarea totală a proiectului este de 38.908,10 euro, din care 35.000 euro din partea Fondului ONG.

Pentru informații suplimentare legate de proiect, vă rugăm să ne contactați la e-mail: ianus.madalinn@gmail.com sau telefon: 0769 98 62 60.

Persoană de contact: Mădălin IANUȘ, Coordonator PR&Evenimente, Asociația Semper Musica.

Scroll Up