COMUNICAT DE PRESĂ – MTV Staying Alive a fost în Tabara lui Marius Moga

COMUNICAT DE PRESĂ – MTV Staying Alive a fost în Tabara lui Marius Moga


Tecuci, 29 iulie 2015:
Asociația Semper Musica – singura organizație din România finanțată de Fundația MTV Staying Alive și MAC AIDS Fund din America –  a fost invitată în tabara de muzică organizată de Marius Moga pentru a le vorbi tinerilor despre activitatea Fundației MTV Staying Alive din America, proiectul <HIV: IN and OUT!>, dar și despre rolul important pe care viitorii artiști îl vor avea în ceea ce privește implicarea lor în comunitate.

Echipa a întâlnit 100 tineri interesați de muzică dornici să înțeleagă ce presupune implicarea în comunitate, din poziția de artiști, și practic, cum pot ajuta organizațiile din România, care activează în diferite domenii, să atragă sprijin comunitar.

Sesiune organizată în tabără a inclus informații despre activitatea Asociației Semper Musica, Fundației MTV Staying Alive din America, dar și despre spiritul civic care ar trebui să însoțească orice artist, pe parcursul carierei acestuia. La finalul sesiunii, toți tinerii prezenți în tabără au primit câte 1 tricou cu mesajul <Tânăr dotat……cu informații!>, 1 sticker și alte materiale oferite atât de Semper Musica, cât și de MTV România.

Vizita vine în contextul prelungirii finanțării oferite de către Fundația MTV Staying Alive cu încă 3 ani, 2015-2017, finanțare cu care Asociația Semper Musica va organiza urmatoarele activități:

  • organizarea de sesiuni de educație sexuală în 7 orașe/an, mici spre medii, din România.
  • organizarea de workshop-uri pentru cadrele didactice din cele 7 orașe targetate pentru ca acestea să își dezvolte abilitățile necesare susținerii de sesiuni adresate elevilor pe teme legate de HIV, infecțiile cu transmitere sexuală, contracepție etc.
  • organizarea de evenimente publice de tip guerrilla marketing cu tema – infecția cu HIV – dezvoltate chiar de tinerii din cele 7 licee în care echipa proiectului ajunge.
  • organizarea unei campanii de vară, la mare, care va include tot felul de activități de prevenire HIV, în acest sens, 8 tineri vor fi selectați din liceele accesate pentru participarea în mod gratuit la campanie;
  • menținerea și dezvoltarea platformei web – www.doareu.com – cu noi articole și menținerea serviciului de consiliere online.

Proiectul <JUST ME!> implementat în 2014 de către Asociația Semper Musica cu sprijin din partea Fundației MTV Staying Alive din America a câștigat locul al 2 lea la Gala Societății Civile, secțiunea <Proiecte pentru tineret>. 

Despre Semper Musica

Asociația Semper Musica este singura organizație din România finanțată de Fundația MTV Staying Alive și MAC AIDS Fund din America, fiind o organizație activă în domeniul educației pentru sănătate adresată tinerilor, reducerii nivelului de discriminare al tinerilor care fac parte din diverse grupuri vulnerabile, promovării unei alimentații sănătoase și dezvoltării de proiecte comunitare în vederea implicării tinerilor și adulților în rezolvarea problemelor comunităților din care fac parte.

Pentru informații suplimentare legate de acest eveniment, vă rugăm să ne contactați folosind datele de contact de mai jos:                               

 

Bogdan Mihai Istrate
Coordonator proiect
Asociația Semper Musica

Email: office@sempermusica.org

Telefon: 0721 848 566

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll Up