COMUNICAT DE PRESĂ – Asociația Semper Musica Filiala Tecuci – „30 pentru Galati”

COMUNICAT DE PRESĂ
DATA: 03.10.2017

30 de reprezentanți ai 30 de Consilii Școlare ale Elevilor din județul Galați au beneficiat în septembrie de o tabără gratuită de învățare la Bușteni

Începutul lunii septembrie a adus pentru 30 de elevi gălățeni, reprezentanți ai 30 de Consilii Şcolare ale Elevilor din județ, o tabără gratuită de 4 zile la Buşteni organizată de Asociația Semper Musica FILIALA TECUCI în cadrul proiectului “30 pentru GALAȚI”, un proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank. Aceasta a avut ca scop promovarea în rândul elevilor de metode de educație nonformală pe teme legate de efectele discriminării, combaterea violenței și problematicile diferitelor grupuri vulnerabile la discriminare.

Astfel, pe parcursul taberei (07-11 septembrie 2017),  liceenilor le-au fost livrate sesiuni gratuite de informare cu privire la fenomenul discriminării, discursul instigator la ură, modele de implicare a tinerilor în comunitate, drepturile elevilor, modul de organizare şi promovare a unui eveniment public comunitar, dar şi metode de educaţie nonformală pe care să le poată folosi în adresarea de diferite problematici în propriile licee. Toate metodele de educație vor fi incluse într-un manual de educație nonformală adresat liceenilor ce va fi dezvoltat în următoarea perioadă.

Ca urmare a taberei, cele 30 de Consilii Școlare de Elevi își vor definitiva planurile de acțiune pentru noul an școlar 2017-2018 și își vor alege o acțiune pe care să o realizeze în comunitățile lor cu sprijin financiar din partea Asociației Semper Musica Filiala Tecuci și sprijin logistic din partea Consiliului Județean al Elevilor Galați. Astfel, până la finele lunii februarie 2018, la nivelul județului Galați, vor fi organizate 30 de intervenții comunitare în diverse domenii: mediu, social, educație, artă&cultură, sport și comportament civic&participare publică.

Pentru informații suplimentare despre această știre, vă rugăm să ne contactați la: e-mail: madalin@sempermusica.org, telefon: 0769.986.260. Persoană de contact: Mădălin Ianuș, coordonator proiect, Asociația Semper Musica Filiala Tecuci.

//////

Acest comunicat de presă este parte a proiectului “30 de Consilii Școlare ale Elevilor decid că implicarea în comunitate este o prioritate”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank.

Scroll Up