Cea mai mare competiție de voluntariat adresată liceenilor ajunge și în județul Galați

MAREA VOLUNTARIADĂ – Olimpiada voluntarilor liceeni – va avea loc în perioada septembrie-octombrie 2017, va fi adresată liceenilor din cinci județe – Bacău, Brașov, Covasna, Galați și Vrancea și va include, în afara competiției, și dezvoltarea de cluburi de voluntariat locale pentru liceeni. Competiția este organizată de Asociația Semper Musica în parteneriat cu Asociația Semper Musica Filiala Tecuci și finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului.

Competiția de voluntariat este deschisă oricărui tânăr cu vârsta de până în 35 de ani din județele Bacău, Brașov, Covasna, Galați și Vrancea care dorește să își folosească timpul, energia și creativitatea în sprijinul comunității din care face parte. În competiție se pot înscrie tinerii care fac parte dintr-o echipă locală de tineri formată din minim trei persoane. Ulterior înscrierii, aceștia își aleg oportunitățile de voluntariat prezentate pe website-ul competiției – www.mareavoluntariada.ro -, comandă KIT-ul aferent oportunității de voluntariat și realizează activitatea respectivă astfel adunând puncte pentru județ. În final, tinerii pot fi desemnați cei mai activi voluntari din județ, premiu oferit în cadrul unei Gale de premiere ce va avea loc în fiecare județ participant. De asemenea, în urma strângerii de puncte, unul dintre cele cinci județe va putea câștiga competiția. MAREA VOLUNTARIADĂ mai include și dezvoltarea a cinci cluburi de voluntariat locale pentru liceeni pentru continuarea activităților de voluntariat începute cu ocazia acestei competiții. Tinerii interesați de competiție se pot înscrie accesând următorul link: https://goo.gl/mKg43Z

Bogdan Istrate, coordonator competiție, menționează:Cu ocazia acestui proiect ducem voluntariatul la un alt nivel, unul competitiv care cu siguranță că îi va stimula pe tineri să se implice mai mult în viața comunităților lor. Este o competiție în care, pe lângă faptul că aduni puncte pentru județ, ajungi să și ajuți persoane sau grupuri de persoane în nevoie sau să rezolvi problemele simple ale comunității din care faci parte. Sperăm ca județele să aibă cât mai multe echipe și astfel implicarea în comunitate a tinerilor să fie semnificativă.”

DATE STATISTICE:

  • Conform Centrului de Marketing și Prognoză Socială, studiul – Responsabilitatea socială individuală în România, în 2013, doar 14% dintre cetățenii români cu vârste de peste 15 ani voluntariaseră în ultimul an, iar 82% dintre elevii chestionați menționând că NU au voluntariat în ultimul an;
  • Conform unei anchete organizată de Federația Volum în 2016, doar 31,7% dintre cei care au făcut voluntariat aveau vârste cuprinse între 15 și 18 ani, peste 60% fiind cei cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani;
  • Din datele strânse de Asociația Semper Musica în 2014 (400 chestionare aplicate în 5 licee din 5 orașe mici spre medii) s-a putut observa că: 1. 90% dintre tineri nu înțeleg ce presupune implicarea comunitară; 2. 95% nu au avut discuții cu părinții despre voluntariat sau acțiuni de ajutorare; 3. 3,5% au participat la activități de voluntariat în orașul lor, însă nu într-o formă organizată, în afara activității din cadrul liceelor în care învățau.

Pentru mai multe informații legate de proiectele de prevenire HIV organizate de Asociația Semper Musica, vă rugăm să ne contactați la: telefon – 0733 537 037 sau e-mail – alex.gheorghiu@gmail.com.  Persoană de contact: Alexandru Gheorghiu, Președinte, Asociația Semper Musica.