Concurs – Șef birou la Întreţinere Mecanizată – Direcţia Servicii Publice – Primăria Tecuci

Primăria Municipiului Tecuci, Județul Galați organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de conducere, vacante de şef birou – Birou Întreţinere Mecanizată – Direcţia Servicii Publice.
Interesantă specializarea cerută, marcată cu culoarea roșie mai jos, astfel din nou pare cu dedicație!

Citește mai multConcurs – Șef birou la Întreţinere Mecanizată – Direcţia Servicii Publice – Primăria Tecuci

Din greșeală în greșeală – au fost publicate 2 noi erate cu legătură la Ordinea de zi a Ședinței CL din 23.02.2017

Ca sa ne amețească de tot, au mai fost publicate încă două „erate”.
„ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata” – DEX ’09 (2009)

Cineva își bate joc, nu știm de cine, sau este doar incompetență Ne jucăm într-un astfel de mod cu documentele oficiale, ceva de speriat.
Mai jos aveți noile „erate”. Ce o fi fost greșit nu ni se spune, trebuie doar sa le comparăm noi. Din nou treabă de mântuială.

Citește mai multDin greșeală în greșeală – au fost publicate 2 noi erate cu legătură la Ordinea de zi a Ședinței CL din 23.02.2017

Completarea completării completării ordinii de zi a Ședinței Ordinare a CL din data de 23-02-2017

A fost din nou completată ordinea de zi a Ședinței Ordinare a Consiliului Local din data de 23 februarie 2017

Citește mai multCompletarea completării completării ordinii de zi a Ședinței Ordinare a CL din data de 23-02-2017

Completarea completării ordinii de zi a Ședinței Ordinare a CL Tecuci din data de 23-02-2017 și din nou erată

A fost completată ordinea de zi, după ce anterior au mai fost adăugate proiecte și a fost publicată din nou încă o erata. Desigur, fără a se publica pe blogul Primăriei Tecuci articol separat ci doar simple adăugiri  ale articolului inițial.
Aici  este ordinea de zi inițială. 

Citește mai multCompletarea completării ordinii de zi a Ședinței Ordinare a CL Tecuci din data de 23-02-2017 și din nou erată

Completarea Ordinii de zi, a Ședinței Ordinare a Consiliului Local Tecuci, ce se va desfășura în data de 23.02.2017

Ordinea de zi a şedinţei ordinare, din data de 23.02 .2017, de la ora 1600, în sala de ședințe a U.A.T. Municipiul Tecuci, a fost completată cu următoarele proiecte ale ordinii de zi:

Citește mai multCompletarea Ordinii de zi, a Ședinței Ordinare a Consiliului Local Tecuci, ce se va desfășura în data de 23.02.2017

Consiliul Local Tecuci este convocat în Ședință Ordinară în data de 23 februarie 2017, de la ora 16.00

Convocarea Consiliului Local Tecuci în şedinţă ordinară, în data de 23.02.2017 ora 16.00, în sala de ședințe a U.A.T. Municipiul Tecuci, cu următoarele proiecte ale ordinii de zi:

Citește mai multConsiliul Local Tecuci este convocat în Ședință Ordinară în data de 23 februarie 2017, de la ora 16.00

Concurs – Îngrijitor și Taxator la PIETE PREST TEC SRL Tecuci

ANUNT

CONCURS OCUPARE POSTURI VACANTE

Subscrisa Societatea PIETE PREST TEC SRL, cu sediul administrativ in Tecuci, strada 13 Septembrie nr. 1B, organizeaza concursul pentru ocuparea, in conditiile legii, a urmatorului post vacant:

Citește mai multConcurs – Îngrijitor și Taxator la PIETE PREST TEC SRL Tecuci

 Concurs – Şofer, muncitor calificat şi îngrijitor (5 posturi) – Primăria Municipiul Tecuci

Primăria Municipiul Tecuci organizează concurs de recutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:

Citește mai mult Concurs – Şofer, muncitor calificat şi îngrijitor (5 posturi) – Primăria Municipiul Tecuci

Concurs la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci pentru posturile de arhivist şi secretar

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, Tecuci, judeţul Galaţi organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie vacante, astfel:

Citește mai multConcurs la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci pentru posturile de arhivist şi secretar

Concurs angajare Șef serviciu – serviciul Buget-contabilitate – Primăria Municipiului Tecuci

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – serviciul Buget-contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Tecuci, judeţul Galaţi.

Citește mai multConcurs angajare Șef serviciu – serviciul Buget-contabilitate – Primăria Municipiului Tecuci

Scroll Up