Category Archives: Consiliul Local Tecuci

Consiliul Local Tecuci este convocat în ședință extraordinară în data de 10 martie 2017 de la ora 16.00

Convocarea Consiliului local Tecuci în şedinţă extraordinară, în data de 10.03.2017, orele 16.00, în sala de ședințe a U.A.T. Municipiul Tecuci, cu următoarele proiecte ale ordinii de zi:

Desfășurarea Ședinței Ordinare a Consiliului Local Tecuci din data de 23.02.2017 – înregistrare

În data de 23 februarie 2017, de la ora 16.00,  a avut loc Ședința Ordinară a Consiliului Local Tecuci.

Din greșeală în greșeală – au fost publicate 2 noi erate cu legătură la Ordinea de zi a Ședinței CL din 23.02.2017

Ca sa ne amețească de tot, au mai fost publicate încă două „erate”.
„ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata” – DEX ’09 (2009)

Cineva își bate joc, nu știm de cine, sau este doar incompetență Ne jucăm într-un astfel de mod cu documentele oficiale, ceva de speriat.
Mai jos aveți noile „erate”. Ce o fi fost greșit nu ni se spune, trebuie doar sa le comparăm noi. Din nou treabă de mântuială.

Completarea completării completării ordinii de zi a Ședinței Ordinare a CL din data de 23-02-2017

A fost din nou completată ordinea de zi a Ședinței Ordinare a Consiliului Local din data de 23 februarie 2017

Completarea completării ordinii de zi a Ședinței Ordinare a CL Tecuci din data de 23-02-2017 și din nou erată

A fost completată ordinea de zi, după ce anterior au mai fost adăugate proiecte și a fost publicată din nou încă o erata. Desigur, fără a se publica pe blogul Primăriei Tecuci articol separat ci doar simple adăugiri  ale articolului inițial.
Aici  este ordinea de zi inițială. 

Completarea Ordinii de zi, a Ședinței Ordinare a Consiliului Local Tecuci, ce se va desfășura în data de 23.02.2017

Ordinea de zi a şedinţei ordinare, din data de 23.02 .2017, de la ora 1600, în sala de ședințe a U.A.T. Municipiul Tecuci, a fost completată cu următoarele proiecte ale ordinii de zi:

Consiliul Local Tecuci este convocat în Ședință Ordinară în data de 23 februarie 2017, de la ora 16.00

Convocarea Consiliului Local Tecuci în şedinţă ordinară, în data de 23.02.2017 ora 16.00, în sala de ședințe a U.A.T. Municipiul Tecuci, cu următoarele proiecte ale ordinii de zi:

Ședința Extraordinară a Consiliului Local Tecuci – 06 februarie 2017 – înregistrare

Astăzi, 6 februarie 2017, a avut loc Ședința Extraordinară a Consiliului Local Tecuci. 

Consiliul Local Tecuci este convocat în Ședință Extraordinară în data 06.02.2017 de ora 16.00

Convocarea Consiliului local Tecuci în şedinţă extraordinară, în data de 06.02.2017, orele  (ora  ca nu sunt 16 ore -n.n.) 16.00, în sala de ședințe a U.A.T. Municipiul Tecuci, cu următoarele proiecte ale ordinii de zi:

Înregistrarea integrală a Ședinței Ordinare a Consiliului Local Tecuci din data de 26 ianuarie 2017

În data de 26 ianuarie 2017 a avut loc Ședința Ordinară a Consiliului Local Tecuci. Ordinea de zi a fost prezentată aici. 

Scroll Up